”Sentimentele, cultura și turismul nu țin cont de granițe administrative. Sunt ferm convins că și cei din Brașov au de câștigat din tradițiile gastroculturale secuiești. Conacele din Secuime pot completa oferta turistică din Țara Bârsei, putând fi cuprinse în circuite turistice comune” – a punctat președintele Consiliului Județean Covasna Tamás Sándor, duminică, la Coresi Shopping Resort din Brașov, unde a fost prezentat și promovat „Kürtőskalács – Festivalul Deliciilor Dulci”. Evenimentul organizat de Consiliul Județean Covasna se va desfășura în perioada 7-9 septembrie, în piața centrală a municipiului Sfântu Gheorghe, unde este așteptat și publicul din Brașov.
La conferința de presă, organizată la Coresi, au fost prezenți și reprezentanții administrației locale și județene din Brașov. ”Ne simțim bine când sunteți aici, avem o colaborare foarte bună de mulți ani. Este important să scoatem în evidență, să fructificăm împreună cultura și tradiția noastră. Suntem legați unii de alții, nu poate fi negat acest lucru, de aceea merită să dezvoltăm multe lucruri împreună, atât de natură economică, cât și la nivel cultural” – a subliniat primarul Municipiului Brașov, George Scripcaru.
„Noi, în Sfântu Gheorghe, investim nu numai în infrastructură, ci și în comunități. Pe lângă reabilitarea monumentelor am inițiat mai multe evenimente culturale importante, cum sunt Zilele Sfântu Gheorghe sau Galopiada Secuiască. Aproape în fiecare sfârșit de săptămână se desfășoară câte un festival, iar pe 7-9 septembrie vă așteptăm la Festivalul Deliciilor Dulci, unde se pot gusta kürtőskalács-uri de o calitate înaltă cu arome tradiționale, dar și inovatoare” – a explicat viceprimarul Municipiului Sfântu Gheorghe, Sztakics Éva.
”Când am pus bazele multor proiecte europene, care fac dovada că nu există granițe administrative, noi am făcut în așa fel să fim o echipă și să dăm continuitate acestor proiecte de infrastructură. Alături de primăriile din Sf. Gheorghe și Brașov, alături de județul Covasna ne-am exprimat foarte clar că ne dorim cu toții să realizăm cel mai important obiectiv, aeroportul de la Ghimbav. Consider că turismul și cultura pot fi concepute integrat. În județul Brașov în decursul timpului am conviețuit cu sași și maghiari, iar tradițiile lor au făcut ca această zonă să fie altfel, să aibă o identitate distinctă față de alte zone ale țării. Consider că doar împreună putem să ne promovăm, să ne prezentăm specificul și să nu avem niciodată impresia că vom fi în competiție” – a declarat președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea.
Cei prezenți la conferința de presă s-au înțeles ca anul viitor, alături de județele Harghita și Mureș, și județul Brașov să contribuie cu un sac de făină la prepararea kürtőskalács-ului care va simboliza buna cooperare dintre Ținutul Secuiesc și Țara Bârsei. La promovarea festivalului publicul brașovean a putut degusta kürtőskalács-ul care anul trecut a câștigat locul doi la concursul organizat la festivalul nostru. Firma Parázska, din Miercurea Ciuc, prepară kürtőskalács după o rețetă tradițională, dar în același timp încearcă să regândească acest produs premium, folosind și aroma de zmeură.
Cea de a doua ediție a „Kürtőskalács – Festivalul Deliciilor Dulci” se va desfășura în perioada 7-9 septembrie, în piața centrală a municipiului Sfântu Gheorghe. Se va prepara Kürtőskalács din făină care provine din județele Mureș, Harghita și Covasna. Deja este o tradiție să se prepare și cel mai lung Kürtőskalács din Transilvania, ceea ce înseamnă un colac de 14 metri, la care se folosește făina Gyermelyi și care va fi realizat de firma Kovács din Lupeni, județul Harghita împreună cu brutăria Diószegi din Sf. Gheorghe.
La prima ediție a festivalului au participat în jur de 20 de mii de persoane, multe fiind din județul Brașov. În cele trei zile ale festivalului producătorii au vândut 15 mii de kürtőskalács. În cadrul acestui festival producătorii zonei sunt invitați să intre în competiție pentru a câștiga titlul „Kürtőskalács-ul anului în Ținutul Secuiesc”.
Biroul de presă al Consiliului Județean Covasna
2 septembrie 2018