Ţinutul Secuiesc este o mare putere în domeniul apelor minerale, deoarece în fiecare a treia aşezare din zonă există izvoare de ape minerale sau ape medicinale. Peste 600 de izvoare de apă minerală şi apă medicinală există numai în judeţul Covasna.
Izvoarele noastre care povestesc despre istoria lor seculară au ape variate prin compoziţia lor chimică: de la apele minerale sărate recomandate în tratarea bolilor gastrice şi până la apele de culoare brun-ruginiu, cu conţinut ridicat de fier, toate sunt speciale şi sănătoase. Aquarius, Sărbătoarea Apei Minerale a fost lansată de către Consiliul Judeţean Covasna, Asociaţia de Dezvoltarea Turismului în judeţul Covasna şi Asociaţia Aquasic, tocmai pentru popularizarea acestora.
Evenimentul itinerant cu o tradiţie de zece ani a fost găzduit în fiecare an de câte o localitate cu ape minerale, căutându-se „Zâna apelor minerale” (cea mai bună apă minerală necomercializată) şi „Regina Aquarius (cea mai bună apă minerală îmbuteliată). Am organizat un concurs nu doar pentru apele minerale, ci am fost curioşi să aflăm care este cea mai bună clătită preparată cu apă minerală, pentru că, în Ţinutul Secuiesc, clătitele sunt preparate în mod tradiţional, cu apă minerală.
Pe lângă acestea, scopul nostru a fost să atragem atenţia asupra băilor tradiţionale, a tratamentelor medicale, a apelor de masă şi a apelor medicinale îmbuteliate care sunt o raritate; am evocat atmosfera staţiunilor de pe alte vremuri, precum şi minunatele poveşti şi legende despre apele minerale, auzite de la bunicile noastre.
Pentru a putea avea parte de toate acestea, vă invităm să participaţi în calitate de concurent sau simplu spectator la Kürtős Feszt, unde se va decide care este anul acesta cea mai bună apă minerală din Ţinutul Secuiesc şi care dintre apele minerale este cea mai bună pentru prepararea clătitelor. Bineînţeles, după clătite, recomandăm apă minerală! Sănătate!
– regulament concurs –
Regulament:
Înscrierea pentru Cea mai bună clătită cu apă minerală poate fi făcută de localiăți, pe a căror teritoriu se află izvoare de apă minerală, la care sunt cunoscute rețete specifice locale de preparare a clătitelor, sau de persoane fizice care doresc să participe la concurs.
Important!
Clătitele vor fi pregătite utilizând ca diluant apă minerală neîmbuteliată, luată de la izvor. Nu se pot utiliza ape minerale care se găsesc în comerț, sau alte fluide (de ex. Lapte)!
– echipele vor pregăti aluatul și umplutura, şi modul de prezentare şi servire după placul lor (este permis un singur fel de umplutură).
– preparatul final trebuie să aibă o denumire în care trebuie inclusă ori numele localității de unde provine apa minerală ori numele izvorului .
– conform denumirii evenimentului , adică Festivalul deliciilor dulci, se poate pregăti și oferi spre jurizare numai clătite dulci.
– calitatea plăcintei fără umplutură (grosime, consistenţă, prăjire, gust)
– gustul plăcintei umplute
– modul de servire
– originalitatea reţetei
– denumire creativă
– fiecare echipă oferă spre degustare câte două plăcinte fără umplutură și două plăcinte umplute (cu un singur fel de umplutură)
– juriul va acorda puncte conform celor enumerate mai sus, și va acorda premii pentru primele 3 locuri
Echipa: 3-4 persoane (1 bucătar şef, 1 fochist, 1-2 ucenici)
Organizatorii vor asigura:
– 1 kg de făină
-1 l ulei
– 5 ouă
– arzător cu gaz ( participanții pot folosi si arzătoarele cu gaz proprii , acest lucru trebuie comunicat către organizatori )