fbpx

Ráduly Botond Manó la Festivalul Deliciilor Dulci


Concerte, spectacole de dansuri populare, programe pentru copii, aleea deliciilor dulci, o tentativă de stabilire a unui nou record – sunt programe care conturează concursul de făcut „kürtőskalács” „Kürtőskalács-ul Anului în Ţinutul Secuiesc”, competiţie care formează coloana vertebrală a Festivalului Deliciilor Dulci. După cum se știe, între 29 septembrie şi 1 octombrie 2017, Piaţa Centrală a oraşului Sfântu Gheorghe va găzdui manifestarea Kürtőskalács – Festivalul Deliciilor Dulci. Organizatorii au gândit mai departe concursurile anterioare, astfel, anul acesta au planificat un eveniment de mai mare amploare, o celebrare demnă pentru acest desert dulce care a devenit un simbol al Ţinutului Secuiesc.

„Am încercat să realizăm un program cultural în care se află pe primul loc interpreţii şi formaţiuni de dansuri populare din zona noastră, aici m-aş referi în special la Ráduly Botond Manó care a fost remarcat la concursul de talente de la ProTV, intitulat „Vocea României”, dar va fi prezent şi Zöldi Lara, o tânără talentată din Sfântu Gheorghe, respectiv îşi va da concursul Ansamblul folcloric Ciobănașul” – a anunţat Grüman Róbert, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Covasna.

Vineri după-masa este dedicată muzicii şi dansului popular, îşi vor da concursul, printre alții, Ansamblul folcloric Ciobănaşul din Întorsura Buzăului, la sfârşit de săptămână se va desfăşura concursul de făcut „kürtőskalács”, iar duminică Festivalul Aquarius, Sărbătoarea Apei Minerale. Ultimul program muzical al festivalului va fi susţinut de Ráduly Botond Manó, concurentul care a fascinat juriul la prima serie de audiţii a concursului de talente „Vocea României”. Cântăreţul din Sfântu Gheorghe va evolua pe scenă împreună cu formaţia Muzikum, concertul lor va avea loc duminică, începând cu ora 19.30.

Pe durata festivalului, cei interesaţi sunt aşteptaţi cu programe pentru copii şi de târg. Programul definitivat al Festivalului Deliciilor Dulci va fi accesibil pe pagina web www.kurtosfeszt.ro, pe parcursul săptămânii viitoare.

Biroul de presă al Consiliului Județean Covasna

14 septembrie 2017



înapoi

Organizator

Parteneri

Sponzori