Kürtőskalács-ul (cozonacul secuiesc) este unul dintre cele mai răspândite copturi de sărbătoare la maghiarii transilvăneni, dar mai ales la cei din regiunea secuiască. Potrivit specialistului în lingvistică Szabó T. Attila din Cluj, numele acestui produs de patiserie îşi are originea în cuvântul „kürtő” şi înseamnă horn: „atunci când este scos de pe cilindru, întreaga bucată este un cilindru lung de 25-30 cm, respectiv formează un fel de colac în formă de tub. Pentru că acest colac-cilindru este servit membrilor familiei şi oaspeţilor sub această formă şi pentru că prăjitura care se rupe sub formă de panglică consumatorii o văd în această formă caracteristică, este evident că, la procesul de denumire s-a avut în vedere forma cilindrică a aluatului…”

Cozonacul secuiesc se prepară dintr-un aluat dospit, de consistenţă relativ mai tare, care nu poate conţine decât: făină de grâu, lapte, unt, ouă, drojdie şi sare.

Prima reţetă cunoscută a colacului secuiesc se leagă de judeţul Covasna, fiind cuprinsă în cartea de bucate din 1784 a contesei Mikes Maria din Zăbala. Pe atunci însă nu era vorba încă de îndulcirea cozonacului prin caramelizarea pe suprafața acestuia a unui strat de zahăr cristal. Această metodă de îndulcire s-a putut răspândi mai larg în satele secuieşti şi săseşti doar la sfârşitul secolului 19, atunci când au început să funcţioneze fabricile de zahăr. La mijlocul secolului 20, cozonacul secuiesc era cunoscut aproape în exclusivitate în Ţinutul Secuiesc. La începutul secolului 21, cozonacul secuiesc cucereşte tot mai mult lumea, în zilele noastre se bucură de mare popularitate atât în Bucureşti, cât şi în Budapesta, oriunde apare, devine imediat preferatul amatorilor de dulciuri. Se poate spune că în zilele noastre a devenit un simbol al secuilor, iar în 2015 a fost declarat produs hungaricum.